Undă verde la exportul de carne de porc
România poate relua comerţul intracomunitar cu carne şi produse din carne de porc, începând de la finele lunii trecute.
Decizia reluării exporturilor pe piaţa UE a fost publicată în Jurnalul oficial al Comisiei Europene (CE) şi a devenit operaţională începând de la finele lunii trecute. Conform oficialilor ANSVSA, până la această dată au solicitat aprobarea 50 de ferme şi un abator pentru a participa la comerţul intracomunitar şi la export către ţări terţe, echipele direcţiilor sanitar-veterinare fiind însă pregătite pentru a efectua verificările necesare în cazul în care vor mai solicita acordul şi alte ferme. Potrivit aceleiaşi surse, cele mai multe ferme care au solicitat acordurile necesare pentru a ieşi cu carne de porc proaspătă în Ţările Uniunii Europene sunt din zona de vest a ţării (din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Bihor).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.