Unde-i lege, nu-i tocmealã!
Lucrările de investiţii efectute de "Apele Române" trec la primării
*Consiliul Local Borod a refuzat preluarea lucrărilor în valoare de 30 de miliarde de lei
Paul PĂTCAŞ
Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", se prevede în articolului 2 aliniatul 4 că: "Bunurile din domeniul public local constituite din lacuri care nu sunt declarate de interes public naţional, digurile de apărare împotriva inundaţiilor, care nu se constituie într-o linie continuă de apărare, consolidările şi apărările de maluri şi lucrările de dirijare trece prin hotărârea Guvernului în administrarea beneficiarilor care sunt deservite de acestea". Această ordonanţă a fost aprobată prin Legea 404/2003 care reiterează cele precizate mai sus. Astfel, conform actului normativ, o serie de lucrări de investiţii efectuate din bugetul de stat urmează să treacă gratuit la autorităţile locale.
Mitruţ Tentiş, directorul Direcţiei Ape Crişuri Oradea, a afirmat: "Conform legislaţiei, am început inventarul lucrărilor hidrotehnice care respectă criteriile prevăzute de lege încă din luna noiembrie a anului 2002, situaţie care a fost comunicată pentru aprobare Consiliului de Administraţie al A.N. ?Apele Române?. Astfel, în Bihor, au fost identificate 70 de lucrări care urmează să treacă la administraţiile locale. Inventarul a fost transmis la 47 de primării în raza cărora există lucrări de interes local. Primăriilor în cauză le-au fost trimise adrese prin care li se comunică caracteristicile tehnice ale lucrărilor şi scopul, instituţia aşteptând hotărârea Consiliului Local de primire a lucrărilor. Autorităţile locale va trebui să cuprindă în buget sume pentru întreţinerea acestora. Până acum majoritatea au emis hotărâri de Consiliu Local, cu excepţia Aleşdului, Cărpinet, Finiş Nucet, Ineu, Oşorhei şi Hidişelu de Sus."
Primăria Borod a emis o hotărâre de Consiliul Local, dar, spre surprinderea reprezentaţilor Direcţiei Ape Crişuri Oradea, au refuzat să preia fără plată lucrările hidrotehnice propuse spre externalizare.
Prefectul judeţului a emis un ordin prin care numeşte comisii care să verifice starea lucrărilor şi stadiul externalizării la primării. În urma analizei comisia tehnică a unităţii şi verificărilor stabilite prin Ordinul prefectului s-a constatat că au rămas 30 de primării care au lucrări ce intră sub incidenţa OUG 107, dintre acestea au emis hotărâri 22 de autorităţi locale.
Mitruţ Tentiş a mai spus că Primăria Borod nu va primi fonduri pentru reparaţii de poduri, lucrările care ar trebui să fie preluate de Borod fiindîn valoare de circa 30 de miliarde de lei şi constă în poduri, pasarele şi podeţe, unele în valoare de 4 miliarde de lei: "Noi am efectuat aceste lucrări, dorind să sprijinim comunitatea locală, iar acum, în urma celor efectuate, Consiliul Local din Borod aşa înţelege să ne mulţumească pentru investiţiile efectuate. Oricum, preluarea investiţiilor este obligatorie, deoarece ?unde-i lege, nu-i tocmeală?."



Comentarii
Nu există nici un comentariu.