Vânzări mai mici la alimente şi carburanţi
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), în primele trei luni, comparativ cu primul trimestrul din 2010, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut ca serie brută cu 5,5%.
Scăderea a fost înregistrată ca urmare a reducerii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (-10,7%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-5,1%) şi a vânzărilor de produse nealimentare (-1,3%). În martie, faţă de luna anterioară, afacerile din comerţul cu amănuntul au urcat cu 18,6% ca serie brută, pe fondul creşterilor înregistrate la vânzările de carburanţi pentru autovehicule în magazine specializate (+24,7%), la cele de produse nealimentare (+18,6%) şi la vânzările de alimente, băuturi şi tutun (+14,9%). În acelaşi timp, creşterea pe ansamblu a fost de doar 0,8%, datorită majorării vânzărilor de carburanţi (+3,3%) şi a celor de produse nealimentare (+1,8%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a rămas la acelaşi nivel ca serie brută, dar a scăzut cu 2,1% ca serie ajustată.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.