Conform tematicii transmise de Ministerul Agriculturii, începând din luna iulie a.c., s-a stabilit derularea, în fiecare judeţ, a unor ample controale, în mai multe sectoare de activitate din agricultură.

Echipe mixte de control
Pentru judeţul nostru, responsabilitatea în efectuarea unor asemenea controale revine Direcţiei pentru Agriultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Biohor, instituţie care a alcătuit echipe mixte de verificare reunind specialişti ai DADR Bihor, ai Unităţii Fiotosanitare Bihor, Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor.
Coordonarea unor asemenea controale şi întocmirea rapoartelor către Ministerul Agriculturii a intrat în responsabilitatea domnului dr. ing. Nicolae Hodişan, director coordonator adjunct, pe domeniul Inspecţii, al DADR Bihor.

Sincope, pe filiera cerealelor
Datele la care facem referire în cele ce urmează ne-au parvenit de la dl. Nicolae Hodişan. Din ultima situaţie statistică (perioada 14-31 iulie), situaţie întocmită bilunar, verificările privind modul de respectare a legislaţiei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale s-au efectuat la 57 de operatori economici. La 4 dintre acestea li s-au retras autorizaţiile de depozitare a produselor, s-au întocmit, totodată, 33 de procese verbale de constatare, iar amenzile aplicate însumează 72.000 de lei.
Pe acest domeniu de activitate în care s-au derulat controalele în cursul lunii iulie, ca bilanţ, consemnăm 118 operatori economici verificaţi, 6 cazuri de retragere (anulare) a autorizaţiilor de depozit, întocmirea a 59 de procese verbale de constatare, iar valoarea amenzilor s-a ridicat la 78.000 de lei. Totodată, s-au confiscat şi produse: 123 de pâini.

Nereguli privind comercializarea legumelor şi fructelor
Un alt domeniu în care s-a acţionat a fost comercializarea legumelor şi fructelor. "În a doua jumătate a lunii iulie, echipele mixte de control au verificat 147 de operatori. Pentru neregulile constatate, s-au aplicat amenzi totalizând 23.500 lei, retrăgându-se de la comercializare produse în cantitate totală de 32.270 kg", a menţionat dl. Nicolae Hodişan. Şi pe acest "tronson" verificat, ca bilanţ pe luna iulie, reţinem controlarea a 345 de operatori, valoarea totală a amenzilor fiind de 40.500 lei, iar cantitatea de produse retrase de la comercializare a fost de aproape 48.500 de kilograme.
Acţiunile de control continuă pe termen nedeterminat.