Verificări în Piaţa Obor: Au fost aplicate amenzi de peste 60.000 lei
Acţiunea proprie de control desfăşurată de comisarii Comisariatului Judeţean pentru protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor s-a desfăşurat în unităţile de alimentaţie publică (fast- food, terase, braserii, berării, plăcintarii) din Piaţa Obor Oradea.
Actiunea de control, desfăşurată în data de 4 septembrie, a fost stabilită ca tematică proprie de control la nivelul judeţului Bihor, de către conducerea CJPC Bihor şi s-a desfăşurat în colaborare cu Poliţia Economică Oradea. Principalele deficienţe constatate de către comisari au fost legate de lipsa etichetelor pentru materiile prime utilizate în cadrul prestării serviciilor, lipsa informaţiilor privind gramajele porţiilor, a cântarelor pentru verificarea acestora, neconducerea graficelor de temperatură pentru spaţiile frigorifice de depozitare, lipsa condiţiilor pentru păstrarea şi depozitarea produselor şi, respectiv neafişarea preţurilor într-o formă vizibilă" - ne-a declarat ing. Traian Bejan, comisar şef al CJPC Bihor. În urma verificărilor, au fost încheiate 13 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care au fost aplicate amenzi în valoare de 60.500 lei, valoarea produselor oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman ridicându-se la 16.250 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.