Beiuș. Grădinița de pe Strada Română - Intră în modernizare
Primăria Municipiului Beiuș a anunțat ieri că lucrările de reabilitare a Grădiniței cu program prelungit nr. 1, situată pe Strada Română vor începe luna viitoare.
„S-a semnat contractul de execuție a lucrărilor pe proiectul «Reabilitarea termo-energetică a clădirii Grădiniței cu program prelungit nr. 1 Beiuș», finanțat prin PNNR, în valoare de 3.167.120 lei”, transmite primăria.
Conform aceluiași comunicat al Primăriei municipiului Beiuș, postat pe pagina oficială de Facebook, „durata contractului de execuție a lucrărilor este de douăsprezece luni”, după constituirea garanției de bună execuție, urmând să fie emis ordinul de începere a lucrărilor.
Odată început proiectul menționat, Grădinița cu program prelungit nr. 1 Beiuș va intra într-un amplu proces de modernizare, iar lucrările ce vor fi executate în acest sens sunt următoarele: „reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii; reabilitarea termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de uz menajer; reabilitarea și modernizarea instalațiilor de iluminat a clădirii; modernizarea sistemelor/instalațiilor tehnice; montarea de sisteme de panouri fotovoltaice pentru acoperirea consumului propriu de energie electrică și de încălzire alternativă electrică”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.