Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că marţi, 6 iunie, a fost lansată procedura de licitație pentru proiectarea şi execuţia centurii oraşului Aleşd.

Indicatorii tehnico-economici ai Studiului de Fezabilitate pentru Centura Aleşd au fost aprobați în ședința extraordinară a Consiliului Județean Bihor din data de 12 mai. Tot atunci a fost votat și culoarul de expropriere a terenurilor de pe traseul centurii. Marţi, 6 iunie, a fost lansată procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţia lucrărilor.

„Lungimea șoselei de centură va fi de 5,9 kilometri și va asigura o nouă rută rapidă de transport, scurtându-se semnificativ timpul de parcurs pe DN1, în dreptul localității Aleșd. Vor fi, totodată, îmbunătățite condițiile de confort și siguranță, iar poluarea generată de traficul intens de pe DN1 (E60) și DN1H va scădea semnificativ. Va fi diminuat și disconfortul locuitorilor de pe traseu. Centura intersectează și drumul județean DJ 764 Beiuș-Aleșd și îl descarcă de traficul greu cu mărfuri provenind de la două fabrici din zonă”, menţionează CJ Bihor.

Termenul de depunere a ofertelor este 6 septembrie 2021, iar valoarea estimată a proiectului este cuprinsă între 108.088.961,86 și 116.628.550,99 lei. Finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.