Lucrările la drumul de legătură dintre Municipiul Oradea și Sânmartin se apropie de final, stadiul fizic al execuției fiind de peste 95%. În această perioadă, constructorii fac ultimele ajustări.

„Centura Sânmartin se va deschide circulației în cel mult două săptămâni. În această săptămână am avut auditul de siguranță rutieră. S-a recomandat să montăm pe încă 3 km balustrade metalice de protecție laterale, din cauza înălțimii mari a carosabilului față de șanțuri, în vederea diminuării riscurilor de accidente. De săptămâna viitoare va începe montarea acestora. Marcajele și semnalizarea sunt realizate”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Au fost instalate parapetele de protecție, sistemul de iluminat, panourile fonoabsorbante, consolele și au fost făcute marcajele rutiere.

Drumul de legătură între Oradea și comuna Sânmartin are o lungime de 5,75 km, la care se adaugă bretele de legătură cu DN76 și localitatea Haieu, de 2,27 km.

Traseul pornește de pe strada Iancu de Hunedoara, din Oradea, și continuă de-a lungul Pârâului Peța, spre Băile 1 Mai. Ocolește Băile Felix și revine în DN 76 la ieșirea din stațiune spre Beiuș, înainte de a vira spre localitatea Cordău.

„Deschiderea circulației în luna mai va descongestiona tranzitul prin Sânmartin. Atât cei care circulă pe relația Beiuș - Deva, pe centura Oradea, dar și cei care locuiesc în comuna Sânmartin, vor avea de câștigat: timp, circulație mai sigură și mai puțină poluare”, a adăugat președintele CJ Bihor.

Constructorul este asocierea formată din Construcţii Erbaşu - lider de asociere, Vahostav  - Drumuri Orăşeneşti - Procons Group. Valoarea totală a investiției este de 177.238.798 lei, inclusiv TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 - 2020 și prin Programul Transport 2021 - 2027.

Proiectul se realizează printr-un parteneriat încheiat între Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.