Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, s-a deplasat ieri la Sântandrei, unde, împreună cu șeful Direcției Tehnice din CJ, Filip Cheșeli, primarul comunei Sântandrei, Ioan Mărcuș, și proiectanții, a fost definitivat traseul Centurii Sântandrei și au fost discutate detaliile privind realizarea documentațiilor.

„Proiectul Tehnic va fi predat în luna octombrie, când se va depune și solicitarea pentru finanțare din fonduri europene a acestei investiții. Scopul nostru este să demarăm procedura de licitație cât mai repede, în această iarnă, să semnăm contractul de finanțare europeană în primăvara anului viitor și să începem efectiv lucrările, în așa fel încât la finalul anului 2023 să se poată circula pe cele trei centuri din zona metropolitană”, a precizat Ilie Bolojan.

Consiliul Județean Bihor își propune ca până la finalul anului 2023 să finalizeze centurile de ocolire Oșorhei (5,8 km), Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km).

În data de 29 martie a fost desemnat câștigătorul licitației pentru elaborarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Investiții (DALI) pentru lucrarea „Reabilitare DJ767E Oșorhei-Copăcel, sector de la km 1+060 la km 13+760 (L= 12,700 km) județul Bihor” și a Proiectului Tehnic de Execuție pentru obiectivul „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea, județul Bihor”.

Astfel, firma responsabilă de elaborarea documentațiilor este Aduro Impex, iar valoarea ofertei câștigătoare este de 754.790,40 lei, fără TVA.

„Aceste șosele de ocolire a localităților din ZMO sunt necesare din cauza traficului intens și a numărului mare de persoane care lucrează în apropierea municipiului Oradea (din peste 160.000 de locuri de muncă din județ, 115.000 sunt în zona metropolitană)”, menţionează CJ Bihor.