Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” - Va fi modernizat cu fonduri europene
Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” va fi modernizat în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Valoarea totală a proiectului este de peste 58,4 milioane lei, începerea lucrărilor fiind estimată pentru anul 2026, cu o durată de execuție de 24 de luni.
Primăria Oradea a obținut finanțare pentru modernizarea mai multor corpuri de clădire din cadrul colegiului, prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.
Documentația necesară a fost realizată de Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, iar partea tehnico-economică a fost coordonată de Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea. Proiectul tehnic este deja finalizat, iar în perioada următoare va fi lansată procedura de achiziție a lucrărilor. Începerea lucrărilor este estimată pentru anul 2026, cu o durată de execuție de 24 de luni.
Valoarea totală a proiectului este de peste 58,4 milioane lei (TVA inclus), din care finanțarea nerambursabilă se ridică la aproape 45,9 milioane lei. Proiectul vizează corpurile C2 (sală de sport), C4, C5 (cămin), C6 (cantină), C7 (săli de clasă), C13 și C15 (birouri).
Intervențiile propuse urmăresc modernizarea completă a infrastructurii, atât din punct de vedere funcțional, cât și energetic. Printre lucrările incluse în proiect se numără: refacerea acoperișurilor cu soluții ecologice de termoizolație; înlocuirea tâmplăriilor și montarea unui sistem de încălzire în pardoseală; modernizarea instalațiilor sanitare și termice; montarea de panouri fotovoltaice; instalarea de sisteme de supraveghere video, antiefracție și de stingere a incendiilor cu hidranți interiori; modernizarea sistemului de iluminat cu tehnologie LED.
Reabilitarea acestor corpuri va oferi elevilor și cadrelor didactice spații moderne, eficiente energetic și adaptate nevoilor actuale ale învățământului tehnologic. Clădirile vor fi recondiționate la exterior, iar toate elementele nefuncționale sau deteriorate vor fi eliminate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.