Comisia municipală de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT) a analizat în cadrul ședinței de săptămâna trecută  60 de proiecte. Printre proiectele dezbătute se numără și cele care privesc construirea de locuințe în zona Grigorescu și Oncea.

 

Locuințe cuplate pe str. Fabian Imre

O persoană fizică a solicitat comisiei municipale aviz Arhitect Șef pentru construirea a patru locuințe cuplate la intersecția străzii Fabian Imre, Nojoridului și Vasile Stroescu, într-un regim de construire deschis.

„În CMUAT s-a insistat asupra poziției privilegiate a zonei de intersecție, care a necesitat o abordare volumetrică dinamică. Având în vedere faptul că parcela are deschidere la trei străzi (str. Fabian Imre, str. Nojoridului și str. Vasile Stroescu), mobilarea terenului s-a realizat prin Plan Urbanistic de Detaliu. Prevederile propuse de acesta sunt: retrageri de minim 4,5 m față de limitele laterale, accesul auto din str. Nojoridului (intrare) și din str. Fabian Imre (ieșire auto), două accese pietonale din str. Nojoridului și două accese pietonale din str. Fabian Imre”, a precizat Radu Fortiș, arhitectul-șef al orașului.

În cadrul proiectului, în incintă se vor amenaja patru locuri de parcare la sol, din care trei vor fi acoperite cu pergolă. Totodată, va fi amenajată o zonă verde, respectiv un loc de joacă pentru copii, dar și o platformă destinată colectării deșeurilor menajere, accesibilă din spațiul public.

Regimul de înălțime propus pentru cele patru locuințe este Parter + Etaj.

Echiparea tehnico-edilitară, respectiv alimentarea cu apă, canalizarea și alimentarea cu energie electrică se va realiza prin racord la rețelele existente în zonă.

Locuințe unifamiliale pe strada Macului

Tot o persoană fizică a solicitat aviz Arhitect Șef pentru Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru parcelare teren în vederea construirii de locuințe unifamiliale pe str. Macului, nr. 38. Suprafața unui lot va fi de 450 mp.

Amplasamentul situat între str. Macului și str. Aurel Covaci are o suprafață de 19.000 mp. Acesta va fi parcelat în 32 de loturi destinate construcției de locuințe și două loturi pentru amenajarea drumurilor de acces.

„Zona studiată se află într-o dezvoltare dinamică, iar documentația prezentată avizării răspunde tuturor criteriilor unei lotizări pentru locuințe unifamiliale, și anume: dimensiunea lotului, accesibilitate și posibilitate de construire”, a explicat Radu Fortiș, arhitectul-șef al orașului.