Un nou parteneriat între Consiliul Judeţean Bihor şi CNAIR. Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor a anunţat că a fost semnat un nou parteneriat între instituţia pe care o conduce şi CNAIR.

 

De această dată, se are în vedere lărgirea la patru benzi a două drumuri importante de la ieşirea din Oradea spre Nojorid, respectiv spre Biharia. Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au încheiat marți, 9 mai, un nou parteneriat pentru realizarea a două proiecte. Cele două proiecte privesc lărgiri de la două la patru benzi a unor sectoare de drum de pe DN 19 (Oradea-Satu Mare), între km 5+985 și km 9+731, și de pe DN 79 (Oradea-Arad), între km 108+730 și km 110+550.  Primul proiect prevede lărgirea la patru benzi pe un tronson de 3,7 km, cuprins între ieșirea din Episcopia Bihor și intrarea în comuna Biharia, de unde va începe traseul Centurii Biharia. Valoarea totală estimată este de 8,2 milioane euro.  Cel de-al doilea sector de drum național care urmează să fie lărgit este pe DN 79. Acesta are o lungime de 1,8 km și este cuprins între viitoarea giraţie de la Aeroportul Oradea (va fi amenajată în dreptul noului terminal) și girația care va fi amenajată la intersecția cu drumul spre Livada. Valoarea totală estimată a investiției este de 4,8 milioane euro.  Ambele tronsoane vor avea separatoare pe mijloc, pentru a evita accidentele.

Ilie Bolojan a precizat că proiectele tehnice ale celor două obiective de investiții sunt realizate și au obținut avizele din comisiile CNAIR, urmând a fi depuse spre avizare în comisia tehnică a Ministerului Transporturilor.

„La începutul lunii iunie ne propunem să dăm drumul la procedurile de licitație pentru selectarea unor constructori. Ne propunem ca din toamna acestui an să înceapă lucrările și în vara anului viitor aceste două lărgiri să fie operaționale. Ele vor fi importante pentru descărcarea traficului din zona Real – Episcopia, pentru reducerea numărului de accidente înspre Biharia și pentru asigurarea unei conectări corespunzătoare atât cu Centura Biharia, cât și cu drumul spre Livada”, a declarat președintele CJ Bihor.

În această perioadă au fost inițiate demersurile necesare ca finanțarea să fie asigurată prin fonduri europene.  Pe de altă parte, sunt în lucru alte două proiecte mari de infrastructură în aceste zone: Centura Nojorid, aflată în execuție, și Centura Biharia, aflată în etapa de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitației.