Azi, la ora 16.00, se deschide circulația rutieră pe bretelele și girația de sub Pasajul Universității, după finalizarea lucrărilor la pavajul de pe inelul girației, nivelarea pământului vegetal, realizarea marcajelor, semnalizarea acestora și montarea indicatoarelor rutiere.

Bretelele de legătură la girație, câte una pe direcție, asigură toate relațiile de legătură între drumul de centură și drumurile laterale. Partea carosabilă a bretelelor are lăţimea de 3,5 m, fiind delimitată de un trotuar în zona sensului giratoriu. Sensul giratoriu are 5 ramuri: Borș, Cluj, strada Universității, strada Ogorului și strada nouă de acces la Piața 100.

Pe sub pasaj, la capătul dinspre Cartierul Europa, a fost realizată o trecere pentru pietoni/pasaj pietonal cu lățimea de 4 metri, la care s-au executat deja și lucrările de finisare. Această trecere face legătura cu Piața 100 pentru cei care vin de pe strada Universității.

Lucrările la pasajul suprateran au fost executate de către firma SC Porr Construct SRL, fiind începute în octombrie 2019, iar valoarea contractului de lucrări este de 30.103.485,75 lei (fără TVA).