În Cartierul Grigorescu, a început modernizarea străzii Iustin Popfiu
Municipalitatea orădeană a anunţat că au demarat lucrările de modernizare a străzii Iustin Popfiu din Cartierul Grigorescu.
Mai exact, s-a organizat șantierul, s-a pichetat terenul și a început decopertarea în vederea pregătirii stratului de fundare a carosabilului.
„Strada se află într-o stare tehnică nesatisfăcătoare, cu carosabilul pietruit, neexistând trotuare și nici șanțuri de colectare a apelor pluviale”, precizează Primăria Oradea.
Executantul lucrării este Drumuri Orășenești, valoarea contractului de lucrări fiind de 1.410.961 lei. Termenul de finalizare este martie 2025.
În cadrul lucrărilor se va realiza canalizarea pluvială și se va amenaja carosabilul, trotuare pe ambele părți, accesurile la proprietăți și zonele verzi.
Pentu anul acesta a fost prevăzută modernizarea a 11 străzi din cartierul Grigorescu, toate aflându-se în diverse stadii de modernizare. Acestea sunt: Ștefan Augustin Doinaș, Zaharia Macovei, Vasile Vartolomei, Ivanyi Odon, Lucreția Suciu, Gh. Tulbure, W. Alfred, Nicolae Toma, Valentina Boștina, Hadrian Daicoviciu și Iustin Popfiu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.