Municipalitatea orădeană are în lucru modernizarea a trei străzi din Cartierul Oncea, respectiv str. Cucului, str. Ep. Ioan Alexi și str. Cardinal Alexandru Todea. 

Potrivit unui comunicat transmis de primărie, având în vedere zona compactă de lucru și apropierea celor trei străzi, lucrările se realizează pe rând, pentru a nu îngreuna traficul în zonă. Modernizarea străzii Cucului, pe tronsonul cuprins între str. Matei Corvin și str. Ion Pop Reteganul, cu o lungime de 653 m, este gata în proporție de 60%. Lucrările au demarat la începutul lunii februarie, iar durata de execuție este de 4 luni. Executantul lucrării este Drumuri Orășenești, valoarea contractului de execuție fiind 2.099.329 lei (fără TVA). Până în acest moment s-a realizat canalizarea pluvială și s-a turnat stratul de balast. În prezent, se execută montarea bordurilor la carosabil și se amenajează accesele la proprietăți. Lucrările de modernizare a străzii Ep. Ioan Alexi, pe tronsonul cuprins între str. Poet Gh. Pituț și str. Cucului (cu o lungime de 630 m), au început cu decopertarea capătului dinspre str. Cucului și urmează să fie finalizate în termen de 4 luni. În continuare se va realiza canalizarea pluvială, montarea bordurilor la carosabil, fundația de balast, stratul de balast stabilizat și amenajarea acceselor la proprietăți. Executantul lucrării este tot Drumuri Orășenești, iar valoarea contractului de execuție este de 1.588.193 lei (fără TVA). După finalizarea străzii Ep. Ioan Alexi, aceeași firmă va trece la modernizarea străzii Cardinal Alexandru Todea. Aceasta are o lungime de 410 m.