În jurul Parcului 22 Decembrie - Asfalt nou cu capace autonivelante
Au fost finalizate lucrările de întreținere și reparații carosabil la strada Parc 22 Decembrie, care înconjoară parcul cu același nume, fiind în curs de realizare marcajele rutiere.
„În cadrul lucrărilor s-a intervenit la rețeaua de canalizare pluvială, fiind ridicate la cotă gurile de scurgere/căminele de canalizare și montate capace autonivelante, astfel încât traficul să se desfășoare fluent, fără nicio denivelare. Totodată, au fost reparate trotuarele, accesele auto și a fost refăcut carosabilul”, menţionează Primăria Oradea.
Lucrările au fost executate de firma Precom Transilvania, în baza acordului cadru de lucrări de întreținere, reparații, amenajare străzi, poduri și trafic rutier pentru municipiul Oradea.
„Tot în cursul acestui an, au fost efectuate lucrări similare de întreținere și reparații pe strada Gheorghe Costaforu, în cadrul acestora fiind amenajată o pistă de bicicliști (cca 600 m) care se leagă cu pista de la pasajele din Centrul Civic. Odată cu finalizarea acestor lucrări, s-a reabilitat practic întreaga axă care face legătura între strada Ceyrat și zona pasajelor din Centrul Civic”, a mai precizat municipalitatea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.