În cadrul Complexului President va fi inaugurat la sfârşitul acestei luni un nou centru de distracţii denumit „Aqua President". În cadrul complexului balnear vor exista două zone distincte, un centru de distracţii cu diferite jocuri sportive sau mecanice şi o zonă cu bazine.

Zona de bazine cuprinde un tobogan interior, un tobogan exterior, o bilă generatoare de valuri, 13 bazine interioare, trei bazine exterioare, zonă copii, o grotă mediteraneană, cinci saune, masaj, duşuri. Pe de altă parte, zona de jocuri are un restaurant, terasă, bowling, biliard, squash, darts, mini fotbal, ice hockey, tenis de masă şi jocuri mecanice. Legătura între cele două zone este realizată printr-o pasarelă închisă. Aqua President este deschis tot timpul anului, funcţionând cu apă termală, la  o temperatura de 37 grade Celsius, putând absorbi un trafic de 700-800 de persoane pe zi. Anul viitor, Aqua President va cunoaşte o nouă extindere. Deschiderea oficială pentru publicul larg va avea loc luni, 29 octombrie. Complexul President este compus din hotelul cu acelaşi nume, având 92 de camere, centru de conferinţe cu patru săli, piscină de noapte, bază de tratament, terenuri de tenis pe zgură şi fotbal pe material sintetic, precum şi trei restaurante cu capacitate între 60 şi 350 de locuri