Malul Crișului Repede, strada Sovata - Terenuri de sport, modernizate
Odată cu sosirea timpului frumos, orădenii se pot bucura de mișcare și relaxare în aer liber la cele două terenuri de sport de pe malul Crișului, respectiv de pe strada Sovata, nr. 60, reabilitate de curând de Primăria Oradea.
Aici au fost amenajate două terenuri: un teren de sport multifuncțional, cu dimensiunile de 25 m x 15 m, împrejmuit și finisat cu tartan (culoare albastră); un teren de baschet, cu dimensiunile de 26 m x 15 m, de asemenea împrejmuit și finisat cu tartan (culoare galbenă).
Pentru a extinde suprafața de sport, zona de fitness existentă a fost relocată în imediata apropiere a locului de joacă, fiind încadrată pe o platformă generoasă de tartan.
În zonă se găsește și pista de pumptrack amenajată de municipalitate în 2022, pe o suprafață construită de 740 mp, înspre Podul Densusianu.
„Terenurile beneficiază de o zonă de siguranță de jur împrejur, respectiv de un trotuar perimetral amenajat cu bănci pentru odihnă. Suprafața totală destinată circulației pietonale și aleilor este de 300 mp, incluzând toate aleile și zonele de întâlnire, precum și cele două puncte de acces la terenurile de sport. De asemenea, zona de vestiar din interiorul celor două terenuri este prevăzută cu bănci și cuiere pentru jucători”, precizează Primăria Oradea.
Terenurile sunt amenajate pe o suprafață de 765 mp. Pardoseala din tartan a fost aplicată pe o îmbrăcăminte asfaltică, preferată celei din beton datorită elasticității superioare.
Sistemul de iluminat nocturn este alcătuit din 8 lămpi de iluminat cu LED, integrate în sistemul de telegestiune a orașului.
În ceea ce privește mobilierul urban, de-a lungul terenurilor au fost montate în total 13 bănci cu spătar, din structură de oțel, fiecare având o lungime de 2 metri. Urmează să fie montate și coșuri de gunoi în zona de acces a fiecărui teren.
Lucrările au fost executate de firma Adru Solution Târgu Mureș, proiectant fiind Domino Art Oradea. Valoarea contractului a fost de 930.949,76 lei (fără TVA).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.