În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, a fost depistat autovehiculul presupus a fi fără stăpân, marca Seat, de culoare gri, fără număr de înmatriculare, aflat pe B-dul Dacia, nr. 19.

A fost întocmit procesul-verbal de constatare și somația, în vederea ridicării  autovehiculului de către deținătorul legal, care a fost afișată pe caroseria autovehiculului, conform prevederilor Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, ori al unităților administrativ-teritoriale.

În situația în care autovehiculul nu va fi ridicat de către deținătorul legal, acesta va fi ridicat și transportat pe str. Academiei nr. 3, spațiu administrat de către Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Direcției Poliția Locală Oradea - str. Iuliu Maniu, nr. 20, sau la numărul de telefon 0359.412.551, în intervalul orar 08.00-16.00.