Consiliul Local a aprobat în ședinţa de luni, 30 august, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru „Modernizarea Parcului Petőfi”. Valoarea estimată a investiţiei este de 10,8 milioane lei, cu finanţare din fonduri europene.

Primarul Florin Birta a anunţat, înaintea şedinţei CL Oradea, că au fost obţinute toate avizele necesare pentru proiectul de reabilitare a Parcului Petőfi, inclusiv din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură. „Având în vedere că e vorba de un parc istoric, intervențiile constructive au fost într-o bună măsură condiționate de recomandările studiului istorico-arhitectural și de avizul Direcției Județene pentru Cultură Bihor. Astfel, au fost păstrate traseele aleilor și caracterul amenajărilor moștenite de la ultima reconfigurare a parcului. Totodată, s-a îmbunătățit raportul dintre cuantumul suprafeței verzi și a amenajărilor de tip mineral (asfaltări, pavări etc.)”, menţionează municipalitatea. Lucrările de amenajare vizează: amenajarea aleii de tranzit situată la limita sudică a parcului și paralelă cu strada Petőfi Sandor prin asfaltare; amenajarea cu piatră cubică a aleilor principale și cu piatră spartă a celor secundare; reamenajarea locului de joacă pentru copii cu pardoseală din tartan pentru aria de joc și zona de siguranță și gazon pentru restul suprafeței; restaurarea parapeților/zidurilor de sprijin din piatră, a pergolei și zonei cu iaz și a grădinii japoneze prin utilizarea materialelor naturale (piatră); refacerea zidurilor de sprijin și înlocuirea confecției metalice din zona de pergole și amenajarea cu plante cățărătoare şi montarea de bănci cu elemente de tip Smart (wi-fi, posibilitate încărcare telefoane, staţionare biciclete); reamenajarea zonei centrale prin dezafectarea fântânii decorative și pregătirea amplasamentului (asigurare utilități) pentru posibilitatea amplasării unui spaţiu de alimentaţie publică (cafenea).

„Amenajările au avut la bază studiul peisagistic care vizează intervenții pe 11 zone din parc, fără a afecta arborii maturi cu valoare dendrologică şi istorică”, afirmă Primăria Oradea.

Studiul de fezabilitate prevede realizarea iluminatului public și a sistemului de curenţi slabi (necesari pentru montare camere video, wifi), realizarea sistemului de irigație automatizat, montarea mobilierului urban (bănci, coșuri de gunoi, indicatoare de orientare, rastel biciclete), dar și amplasarea unor toalete moderne cu sistem de auto-curățare.

În total, suprafața verde amenajată va fi de 18.079 mp, a aleilor pietonale asfaltate de 849,11 mp, suprafața aleilor pietonale cu piatră cubică 1.794,94 mp, suprafața aleilor pietonale cu piatră spartă 95,18 mp, suprafața de tartan a locului de joacă 318,78 mp, iar suprafața bazinului japonez de 310,93 mp.

Valoarea totală a investiției este de 10.830.467,29 lei (inclusiv TVA).

„În această perioadă de finanțare, finanțatorul ne permite să reabilităm și parcurile pe care deja le avem în oraș. Astfel, primul studiu de fezabilitate finalizat este cel pentru modernizarea Parcului Petőfi. Va urma organizarea procedurii de licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor, estimând că anul viitor în primăvară să înceapă efectiv lucrările. Totodată, se lucrează la SF aferent reabilitării Parcului 1 Decembrie, urmând să înceapă lucrul și la documentațiile necesare modernizării Parcului Brătianu și a Parcului Bălcescu”, a precizat primarul Florin Birta.