Constructorul noului ambulatoriu al Spitalului Clinic Judeţean a anunţat că lucrările ating pragul de 75%. Proiectul ambulatoriului integrat, realizat cu o valoare totală de 9 milioane de euro fără TVA, este cofinanțat din fonduri europene și de la bugetul local.

Potrivit constructorului Selina Grup, în prezent, se execută lucrări atât la exterior, cât și în interiorul clădirii, unde se toarnă șapele autonivelante, urmând ca peste două săptămâni să se monteze și covorul PVC. Totodată, se montează și cele trei lifturi (două dedicate personalului, pacienților și aparținătorilor și unul pentru intervenții) și se lucrează la pasarelele care vor face legătura între ambulatoriu și spital (două pasarele), respectiv între ambulatoriu și parcarea supraetajată din imediata apropiere. Pe acoperiș au fost montate CTA-uri și schimbătoarele de căldură, iar în interior, au fost realizate toate compartimentările și se lucrează intens.
„În acest moment, ne concentrăm pe finisaje, montarea tâmplăriei la interior, finalizarea pasarelelor de legătură cu spitalul și a celei care va face legătura cu parcarea supraetajată din imediata apropiere, realizarea sistemelor de gaze medicale și continuarea lucrărilor la fațada ventilată”, precizează ing. Tiberiu Bereczki, managerul de proiect din partea constructorului.
Noua clădire de pe strada Gheorghe Doja nr. 65 are o suprafață utila de 5.491 mp, cu o amprentă la sol de 1.142 mp. Imobilul are un regim de înălțime D+P+3E. Conform proiectului, la nivelul demisolului se vor regăsi birouri pentru internări/externări, foaier, cabinete de consultații și vestiare, iar la parter va fi amenajată o zonă de policlinică-ambulatoriu.
Etajul 1 va fi organizat similar cu parterul, iar la etajul 2 va funcționa zona administrativă. Proiectul mai prevede o secție nouă ATI la etajul 3, legătura cu restul spitalului realizându-se exclusiv printr-o pasarelă. Beneficiarul acestui obiectiv de investiții este Primăria Oradea.
„Suntem mulțumiți de progresul pe care l-am înregistrat până acum în cadrul acestui proiect important pentru comunitatea din Oradea. Lucrările au decurs conform graficului, iar obiectivul nostru este să livrăm o construcție de cea mai înaltă calitate, în termenul stabilit. Ambulatoriul va deveni un punct de referință în infrastructura medicală din zonă, asigurând pacienților acces la îngrijiri de specialitate într-un mediu modern și bine echipat”, mai menționează ing. Bereczki.