Oradea, cartierul Oncea - Încă două străzi au fost modernizate
Modernizarea străzilor Agronomului și George A. Petre din cartierul Oncea a ajuns la final. Astfel, în acest sfârșit de săptămână a fost turnat ultimul strat de asfalt, cel de uzură.
Lucrările de modernizare la cele două străzi paralele au fost începute în septembrie anul trecut, acestea constând în: canalizarea pluvială, terasamentele, montarea bordurilor, amenajarea trotuarelor și accesurilor la proprietăți. În continuare, vor fi realizate marcajele și montate indicatoarele rutiere. Executantul lucrărilor este S.C. Porrconstruct SRL, valoarea contractului de lucrări în cazul străzii Agronomului fiind de 363.675,41 lei fără TVA, iar pentru George A. Petre de 309.588,54 lei fără TVA. În zona Oncea în acest an vor mai fi modernizate străzi precum: J.-J. Rousseau, Efrem Beniamin, V. Zaharia, P. Hristofor etc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.