Lucrările de amenajare a parcurilor din cartierele Soarelui şi Veteranilor au început la sfârşitul lunii februarie, urmând să fie finalizate în acest an. Investiţiile sunt realizate din fonduri europene.

Lucrările la parcul de pe strada Aurel Covaci (Cartierul Soarelui) au început în data de 21 februarie, fiind executate de firma Saminstal. Valoarea contractului de lucrări este de 4.792.671,52 lei (fără TVA), iar termenul de execuție este de cinci luni. Suprafața propusă spre amenajare este de 31.217 mp, fiind delimitată de strada Macului la vest, de strada Bajor Andor la nord și de strada Fenyes Szabolcs la sud. În cadrul lucrării se vor amenaja alei pietonale, zone de relaxare, facilități de agrement și sport, suprafețe verzi cu plantații de arbori și arbuști.

„La ora actuală se derulează lucrări de amenajare a terenurilor prin decopertare, umplere și nivelare, se lucrează la montarea bordurilor perimetrale zonei și la instalația de irigare. În etapa următoare se vor derula lucrări la sistemul de iluminat public”, menţionează Primăria Oradea. Potrivit proiectului, zona de N-E a parcului va fi zonă peisagistică, naturală, populată cu trei specii de copaci, dar și zone de pajiște. În incinta parcului se va amplasa un teren de baschet și o zonă dedicată șahului. De asemenea, va fi amenajată o pistă de alergare cu o lățime de 1,2 m, pe o suprafață totală de 781 m.p. „Perimetral, parcul va fi protejat de o perdea fonică înaltă, formată din două tipuri de aliniamente: Fagus sylvatica și Quercus rubra, iar locurile dedicate copiilor vor fi amplasate în întreg parcul”, susţine municipalitatea orădeană.

În ceea ce priveşte parcul din Cartierul Veteranilor, acesta va fi amenajat pe strada Coriolan Pop, spațiu care se intersectează cu încă trei străzi: General Eremia Grigorescu, Nicolae Firu și Radu Enescu. Contractul a fost semnat de municipalitate cu asocierea de firme Saminstal - B &T Artă și Arhitectură Satu Mare. Valoarea contractului de lucrări (proiectare+execuție) este de 1.682.708, 44 lei (fără TVA). Suprafața propusă spre amenajare este de 8.656 mp, iar durata lucrărilor este de șase luni.

„La ora actuală sunt în curs de execuție lucrările de amenajare a terenului, respectiv de montare a bordurilor perimetrale parcului, urmând ca în etapa imediat următoare să se treacă la realizarea sistemului de irigații și la realizarea sistemului de iluminat public”, precizează Primăria Oradea. Proiectul prevede amenajarea a trei spații de relaxare dotate cu mese de ping-pong, mese de şah și echipamente de joacă pentru copii în suprafață de 116 mp. De asemenea, se va amenaja o suprafață gazonată de 7.420 mp cu sistem de irigare automatizat și o suprafață de 642 mp cu masive florale și pietriș ornamental.