Pasajul intermodal de pe Calea Borşului - Proiectul a fost depus spre finanțare
Proiectul pasajului intermodal din Oradea, de pe Calea Borșului, a fost depus spre finanţare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală a proiectului se ridică la 68 milioane lei, din care 47,2 milioane lei prin PNRR.
„Proiectul „Pasaj pentru Centrul de Transport Intermodal – Municipiul Oradea, județul Bihor” a fost depus spre finanțare prin PNRR. Au fost depuse cererea de finanțare și anexele aferente acestui proiect, cu propunerea de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul 1 – Tranziția spre o economie verde, Componenta C4 – Transport sustenabil, Reforma R1 - Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră, Investiția I3 - Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră”, a anunţat marţi Primăria Oradea.
Conform acordului de parteneriat, Municipiul Oradea derulează procedura de achiziție a execuției lucrărilor și a serviciilor de dirigenție de șantier, precum și monitorizarea execuției lucrărilor. CNAIR a realizat depunerea spre finanțare a proiectului și va asigura implementarea proiectului.
„Vreau să le mulțumesc pe această cale dlui director general Cristian Pistol și dnei Cristina Amărăzeanu, șef departament obținere finanțări, precum și întregii echipe din cadrul CNAIR, pentru implicare și susținere. Este un proiect important, care prevede un pasaj peste sensul giratoriu, în zona parcului industrial, amplasat pe DN1, ce va avea o lungime de 1.043 de metri”, transmite primarul Florin Birta.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 68.087.444,05 de lei, din care finanțarea europeană prin PNRR este de 47.234.449,99 lei, iar diferența reprezintă contribuția municipiului Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.