Ca urmare a reamenajării Căii Aradului, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la intersecția cu Bulevardul Decebal și Casa Piraților, luni a început turnarea primului strat de asfalt, respectiv a stratului de binder pe partea dreaptă a străzii.

„Pe o lungime de 800 de metri, au fost executate lucrări de lărgire a carosabilului la patru benzi, covorul asfaltic urmând să fie refăcut în totalitate. Intersecția Calea Aradului cu strada Traian Blajovici va fi semaforizată, iar strada Traian Blajovici va fi lărgită la trei benzi la intersecția cu Calea Aradului. Totodată, a fost finalizată înlocuirea stâlpilor de susținere a firului de contact pe partea dreaptă (înspre Poliția Municipiului), cablurile aeriene, atât cele pentru curent cât și cele optice, fiind îngropate în canale tehnice, după modelul Bulevardului Nufărului - Cantemir”, a anunţat Primăria Oradea.

Urmează ca spațiile dintre șinele de tramvai să fie înierbate după același model.