Piaţa Cetate - A fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor
Municipalitatea orădeană a semnat contractul de lucrări pentru reabilitarea Pieţei Cetate cu asocierea formată din Madlev Cons - lider de asociere și Campeador - asociat 1, Constructorul Sălard - asociat 2 și EUD Drumconstruct - asociat 3.
„Lucrările se vor desfășura în două etape, durata de execuție pentru etapa 1 fiind de 12 luni și alte douăsprezece luni pentru etapa a 2-a. Pentru moment, se va emite ordinul de începere doar pentru etapa 1 a contractului de lucrări”, precizează Primăria Oradea.
Astfel, etapa 1 cuprinde amenajarea și reconstruirea halei C1, care a ars în incendiul din 2020, având o suprafață de 1.770 metri pătrați, amenajarea a 50 de locuri de parcare stradale, cu staționare de scurtă durată, construirea stației de pompare - rezervor de apă, precum și accesul dinspre bulevardul Nufărul spre Cantemir.
În etapa a doua, se va realiza o construcție nouă, care va cuprinde o parcare subterană de 161 de locuri, sector de legume-fructe cu 504 mese, sector alimentație publică, sector produse alimentare cu 34 de spații comerciale, sector produse nealimentare cu 152 de module comerciale de 6 metri pătrați, două săli de instruire pentru antreprenori în domeniul comercial agricol și birouri pentru persoanele din administrație, plus alei pietonale, spații verzi și drumuri de acces.
Proiectul „Construire Centru de antreprenoriat Piața Cetate; Reabilitare Corp C1 și organizare șantier” este implementat de Primăria Municipiului Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, fiind finanțat prin Programul Interreg V - A România - Ungaria, Axa prioritară 3: Îmbunătățirea ocupării forței de muncă și promovarea mobilității forței de muncă transfrontaliere (Cooperare în domeniul ocupării forței de muncă), Prioritatea de investiții 8/b.
Contractul are o valoare de 77.010.876,77 lei fără TVA.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.