Piaţa Unirii - Se reface sistemul de irigații
În Piaţa Unirii din Oradea au început lucrările de refacere a sistemului de irigații și a peluzelor gazonate. Municipalitatea precizează că lucrările se vor desfășura etapizat, pe porțiuni.
„În ultimii ani, întreținerea scuarurilor amenajate cu gazon din Piața Unirii a fost îngreunată de funcționarea necorespunzătoare a sistemului de irigații instalat în cea mai mare parte subteran. La ora actuală, acest sistem, realizat în cadrul lucrărilor de reabilitare a Pieței Unirii în anul 2016, a devenit nefuncțional din cauza numeroaselor avarii și intervenții”, menţionează Primăria Oradea.
Potrivit municipalităţii, funcționarea neadecvată a actualului sistem prin picurare a afectat în mare parte și gazonul, acesta fiind infestat cu mușchi sau agenți patogeni din cauza excesului de apă sau a zonelor degarnisite cauzate de irigațiile insuficiente. Întrucât în vederea refacerii sistemului de irigații va fi necesară decopertarea stratului actual de gazon, care în mare parte este afectat, va fi montat un gazon nou. Sistemul automat de irigații va fi refăcut renunțându-se la irigarea subterană prin furtunuri de picurare, realizându-se un sistem prin aspersiune, ușor de monitorizat și asupra căruia să se poată interveni ori de câte ori va fi necesar.
Lucrările de refacere a sistemului de irigații și a peluzelor gazonate vor fi realizate de firma Global Serv. Valoarea lucrărilor este de 360.000 lei fără TVA, iar termenul de execuție este de 60 zile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.