Au început lucrările de amenajare a trotuarului de pe strada Republicii, între strada Gheorghe Dima și Bulevardul Magheru, până acum fiind demontaţi stâlpii de iluminat, demontate dalele şi decopertate pe o parte din suprafaţă. Investiţia de peste 1,3 milioane lei ar trebui să fie gata până jumătatea lunii februarie.

Lucrarea se realizează în baza contractului de lucrări proiectare și execuție încheiat în data de 3 iunie între Municipiul Oradea și asocierea Gavella (lider de asociere – executant) - Porfido Ed Arte Consorzio Stabile (asociat 1) - Edildrum Construct (asociat 2 – proiectant). Ordinul de începere a lucrării a fost dat în 16 octombrie. Trotuarul va fi pavat cu piatră porfir, în cadrul contractului fiind prevăzute următoarele lucrări: modernizarea trotuarului cu o lățime variabilă între 2 m și 4 m; lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale, fiind prevăzute rigole din granit; instalație electrică de iluminat exterior; amenajare spațiu verde.

Prețul contractului este de 1.370.569,81 lei fără TVA, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind 16 februarie 2020.

„Până în momentul de față, au fost realizate următoarele lucrări pe tronsonul str. Snagovului – Bulevardul Magheru: demontare stâlpi de iluminat, desfacere dale existente, decopertare îmbrăcăminte asfaltică și îmbrăcăminte din beton. Urmează lucrările de canalizare pluvială dintre strada Snagovului și Bulevardul Magheru, respectiv trasarea și montarea bordurilor la rigolă”, a precizat Primăria Oradea.

Suprafața totală a trotuarului este de 1004 mp, iar suprafața pavată cu piatră va fi de 996 mp.