Singura ofertă depusă în cadrul licitaţiei organizate de Consiliul Județean Bihor pentru realizarea unui terminal cargo la Aeroportul Oradea a fost declarată câştigătoare de comisia de evaluare. Astfel, terminalul cargo va fi construit de compania CTPark Iota, care va investi peste 32 milioane de euro.

Consiliul Județean Bihor a anunţat că a selectat compania care va realiza terminalul cargo pe Aeroportul din Oradea. Este vorba despre compania CTPark Iota, singura companie care a depus ofertă în cadrul licitaţiei organizate de administraţia judeţeană.  

„Firma va realiza o investiție în valoare totală de 32.078.869 de euro (echivalentul a 223 euro/mp), în condițiile în care suma minimă stabilită ca bază de pornire a licitației a fost de 3.597.225 de euro, respectiv 25 euro/mp”, a precizat CJ Bihor. Proiectul presupune construirea unor clădiri (depozit, hangar) în valoare de 25,7 milioane de euro și realizarea căii de rulare, a platformei de acces, rulare și garare a aeronavelor, respectiv acces auto, și a platformei de garare aferentă terminalului, suma prevăzută fiind de aproape 6,4 milioane de euro.

„Alte elemente esențiale ale ofertei câștigătoare sunt nivelul redevenței și crearea a 100 de locuri de muncă. Redevența propusă de SC CTPark Iota SRL este de 0,6 euro/mp/an, în condțiile în care cota minimă stabilită ca bază de pornire a licitației a fost de 0,32 euro/mp/an. Raportat la întreaga suprafață a terenului, de 143.880 mp, nivelul redevenței este stabilit la 86.333,4 euro/an, respectiv 2.158.335 euro/25 ani. Dreptul de superficie acordat companiei asupra terenului este de 25 de ani. Calea de rulare a aeronavelor la sol, menită să asigure legătura dintre pista de decolare/aterizare a aeronavelor din incinta R.A. Aeroportul Oradea și terminalul cargo va fi cuprinsă, liberă de sarcini, în proprietatea publică a Județului Bihor”, mai menţionează administraţia judeţeană.

Potrivit CJ Bihor, investița va fi derulată în trei faze. Prima fază a proiectului, în sumă de 10,9 milioane euro și care reprezintă 34% din totalul investiției propuse, va începe în trimestrul IV al anului 2021 și se va derula pe parcursul anului 2022. A doua fază a proiectului, în sumă de 11,8 milioane euro, și care, împreună cu prima fază, reprezintă 71% din totalul investiției, se va desfășura pe parcursul anului 2023. Cea de-a treia fază, în sumă de 9,4 milioane euro și care, împreună cu faza unu și doi, reprezintă 100% investiție, se va desfășura pe parcursul anului 2023.

CJ Bihor a mai precizat că CTPark Iota este parte din grupul CTP, principal dezvoltator de spații industriale și de logistică din Europa Centrală și de Est, având un portofoliu de peste 6,3 milioane mp suprafață închiriabilă în mai multe țări europene (Republica Cehă, România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Olanda). „CTPark Iota este o societate cu răspundere limitată, înființată în anul 2018, cu sediul situat în parcul logistic CTPark Bucharest, sat. Dragomirești - Deal, comuna Dragomirești - Vale”, menţionează CJ Bihor.