"Avram Iancu, în conştiinţa neamului românesc" - Concurs de istorie
Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu Oradea, sprijinită de Direcția de dezvoltare și implementare proiecte a Consiliului Județean Bihor, în parteneriat cu Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" Oradea, având avizul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a desfășurat marţi, 12 noiembrie, faza județeană a concursului de istorie "Avram Iancu în conştiinţa neamului românesc".
La această competiţie au participat 12 echipaje formate din trei elevi, pregătiți de profesori de istorie, de la următoarele instituţii de învăţământ: Colegiul Național Mihai Eminescu Oradea, Colegiul Național Emanuil Gojdu Oradea, Colegiul Național Iosif Vulcan Oradea, Colegiul Economic Partenie Cosma Oradea, Liceul Teoretic Aurel Lazăr Oradea, Liceul Teoretic Lucian Blaga Oradea, Colegiul Tehnic Vadu Crişului, Colegiul Tehnic Andrei Şaguna Oradea, Liceul Teoretic Constantin Şerban Aleşd, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu Oradea, Colegiul Național Octavian Goga, Marghita, Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu, Oradea. După o luptă strânsă și după probele de baraj, locul I a fost obţinut de elevii Colegiului Național Iosif Vulcan Oradea: Toderici Iulia, Țicărat Teofil, Andrieș Adi profesor Goman Lucian; locul II, de către elevii Colegiului Național Emanuil Gojdu: Sîrca Luana, Vîlceanu Vlad, Filimon Sergiu, profesor Birta Radu; locul III le-a revenit elevilor de la Liceul Teoretic Aurel Lazăr Oradea: Tănase Georgiana, Tontea Natanael, Hule Mădălina, profesor dr. Ghiurcuța Livia, iar menţiune, elevilor Colegiului Național Mihai Eminescu, Oradea: Ivanovici Diana, Balog Cristina, Zmaranda Ioana, profesor dr. Elisabeta Ungur. În continuare, prof. univ. dr Mihai Drecin a prezentat revista "Identitatea Națională", editată de către Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu, Filiala Oradea. Premiile, care au constat în bani, au fost completate în acest an cu o surpriză, „ O excursie de o zi în Munții Apuseni pe urmele Crăișorului Munților, Avram Iancu". La această excursie vor participa și câștigătorii concursului de la nivelul gimnazial care s-a desfăşurat miercuri la Școala Gimnazială Avram Iancu Oradea. Găzduirea și suportul tehnic au fost asigurate de către Liceul Teoretic Aurel Lazăr, Oradea, căruia organizatorii îi mulţumesc pentru sprijin.
Col. (r) Grigore Bartoş, preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice "Avram" Iancu Oradea
Comentarii
Nu există nici un comentariu.