Pe parcursul anului şcolar 2009-2010, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor a pus la dispoziţia mai multor unităţi de învăţământ din judeţ "Colţul Verde", un spaţiu destinat expunerii unor lucrări confecţionate din materiale reciclabile.
Pentru a implica permanent şcolarii în activităţi care să le dezvolte o atitudine de preţuire şi respect pentru ceea ce înseamnă natură, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor încheie permanent protocoale de parteneriat educaţional cu şcoli, grădiniţe, licee, ONG-uri, fundaţii din judeţ. "Colţul Verde" este o oportunitate pentru preşcolari şi şcolari de a-şi dezvolta simţul practic şi imaginaţia, de a cunoaşte mai bine mediul înconjurător, ceea ce înseamnă biodegradabil şi reciclabil şi, de ce nu, de a fi apreciaţi pentru munca lor", a precizat Loredana Ţîrţ, purtător de cuvânt al APM Bihor. Primii care s-au înscris la expoziţie sunt copiii cu probleme de vedere de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă şi Senzorială nr. 1 Oradea, urmaţi de elevii de la Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea, S08 "Andrei Mureşanu", S08 Nojorid, Liceul Teoretic "O. Ghibu" Oradea, S08 "A. Iancu" Oradea, Liceul Greco-Catolic Oradea, EcoGrădiniţa Voinicel, Liceul Teoretic "Lucian Blaga" Oradea, S04 Izbuc, Grădiniţa Aleşd, Şcoala de Arte şi Meserii "G. Bariţiu" Oradea. Cu ocazia Zilei mondiale a mediului, sărbătorită în fiecare an în data de 5 iunie, APM Bihor a invitat mai multe unităţi de învăţământ din judeţ să expună lucrări şi desene având ca tematică biodiversitatea. Astfel, în cursul lunii iunie sunt expuse lucrări din origami, quiling, desene realizate de către elevii de la S04 Şoimi, S04 Cărpinet, S08 Sântandrei, S08 Girişu de Criş, S08 "A. Iancu" Oradea, GPN Izbuc. Pe lista celor care s-au înscris pentru a participa la această expoziţie se află în total 20 de şcoli şi grădiniţe, iar "Colţul Verde" va fi ocupat până la sfârşitul acestui an.