"Zilele Şcolii" la Liceul "Constantin Şerban" - Retrospectivă la un eveniment reuşit
Săptămâna 16 - 20 iunie, deși a coincis cu ultima săptămână a anului școlar, a fost încărcată cu activități cultural-educative, sportive și distractive, cuprinse în programul dedicat Zilelor Școlii. Diversitatea și calitatea acestor activități a scos în evidență potențialul artistic, imaginația creatoare, îmbinate cu seriozitate și profesionalism.
Luni, 16 iunie. Deschiderea festivă a evenimentului s-a desfășurat în sala de conferințe de la Biblioteca "Octavian Goga", ocazie cu care a fost evocată personalitatea patronului spiritual al școlii "Constantin Șerban", printr-un concurs la care au participat patru echipaje formate din câte cinci elevi, reprezentând clasele V, VI, VII și IX. S-au clasat în ordine: clasa IX, VII și VI, la egalitate, și clasa a V-a. În partea a doua, trupa de teatru "AD -HOC" a clasei a VII-a C, coordonată de prof. Monica Achim, a interpretat piesa de teatru "Avarul" de Moliere. Remarcăm disponibilitatea artistică a micilor actori, precum și costumația adecvată, închiriată de la Teatrul "Regina Maria" din Oradea, element ce a creat atmosfera de epocă. Cu sarmale și gogoși, sucuri și cafea, au fost răsplătiţi atât actorii, cât și spectatorii.
Marţi, 17 iunie. Întâlnire între părinți și elevi din clasa a VIII-a, într-un dialog de orientare vocațională: "Ce e e mama, ce e tata, ce vreau să devin". Cu acest prilej au fost emise valoroase sfaturi, păreri și concluzii privitoare la orientarea profesională a elevilor, în funcție de capacitate și opțiuni.
Miercuri, 18 iunie. Dimineața, sub mottoul "Distracție, joc și voie bună", elevii din toate clasele gimnaziale au ocupat terenul de sport, participând la diverse competiții, pentru a-și proba talentul, perspicacitatea și pregătirea fizică. Un moment mult așteptat a fost evoluția celor mai curajoși și talentați elevi din școală, în cadrul concursului "Elevii au talente". Pe o scenă montată în curtea școlii, în fața unui juriu echidistant, competent și exigent, au evoluat 14 concurenți, care și-au etalat calitățile lor în muzică, dans, sport, acrobații. Evoluția lor a fost apreciată cu aplauze și urale de către susținători și spectatori. Au fost declarați câștigători: Patricia Blaj, din clasa a IX-a, posesoare a centurii negre la karate, care prin evoluția sa a certificat medaliile și locurile fruntașe obținute în competițiile de Kata. În finală, a uimit prin execuțiile sale un mic karatist dintre elevii pe care Patricia îi antrenează. Locul II a fost adjudecat de Alex Jurjuț, un adevărat talent la Beath box. Al treilea loc a fost ocupat de Adrian Costea, un foarte bun acrobat pe bicicletă. Mențiuni au primit Alex Popa și Vlad Marina, chitară +voce, precum și micuțele dansatoare Sorana Motoca, Anca Diana și Georgiana Ștefancic. Au completat spectacolul formațiile de dansuri românești și țigănești, pregătite de soții Mircea și Marina Ardelean.
Joi, 19 iunie. Elevii claselor a V-a s-au întrecut într-un concurs de puzzle, având ca subiecte chipul domnitorului Constantin Șerban și un personaj din desene animate. A câștigat echipajul clasei a V-a E. După-amiază s-a desfășurat emoționanta întâlnire dintre vechea și noua generație de dascăli ai Şcolii. Seara, s-a organizat un interesant concurs de Karaoke, urmat de discotecă.
Vineri, 20 iunie. În ultima zi, o întâlnire colegială a cadrelor didactice sub genericul „Dincolo de clopoțel" a marcat încheierea anului școlar și a Zilelor Școlii, ediția a V-a.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.