229 studenţi la final de stagiu - Gata cu practica!
Studenţii de la specializările asistenţă socială, sociologie, psihologie şi psihopedagogie specială, la nivel de licenţă şi masterat, de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea au încheiat primul stagiu de practică găzduit de instituţiile cu activitate în domeniile specifice protecţiei copilului.
Studenţii au terminat primul stagiu de practică derulat în cadrul proiectului „Programul de practică pentru studenţi: Protecţia copilului - de la teorie la practică". Instituţiile partenere, unde studenţii au beneficiat de îndrumarea tutorilor şi coordonatorilor tutori selectaţi în proiect, au fost Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC), Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO), Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF) şi Centrul Şcolar pentru Educaţiei Incluzivă nr. 1 (CSEI 1). În primul semestru, cei 229 de studenţi au fost repartizaţi pe grupe şi au participat la trei ore de practică pe săptămână. În funcţie de specializare, studenţii au avut de parcurs în medie cinci teme, care se regăsesc în caietul de practică. La finalul stagiului au avut de redactat un raport final, pe baza informaţiilor din jurnalul de practică. Evaluarea studenţilor pentru primul stagiu de practică s-a desfăşurat în cadrul unui colocviu, unde aceştia au avut posibilitatea să îşi prezinte activitatea desfăşurată şi instrumentele de lucru întocmite. Începând din 27 februarie, studenţii selectaţi în cadrul proiectului vor participa la cel de-al doilea stagiu de practică în domeniul protecţiei copilului, care se va desfăşura pe parcursul a 14 săptămâni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.