A doua ediţie la Muzeul Ţării Crişurilor - Concurs online de eseuri istorice
Muzeul Ţării Crişurilor invită elevii de gimnaziu şi liceu din judeţul Bihor şi nu numai, la o nouă ediţie a concursului online de eseuri istorice, dedicat Unirii Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza.
Lansat pentru prima dată în luna ianuarie a anului trecut, concursul de eseuri a stârnit interesul foarte multor şcoli. Prin urmare, juriul a decis acordarea a trei premii pentru fiecare categorie de vârstă, în loc de două şi continuarea concursului şi în acest an.
Cea de-a doua ediţie, cu tema „24 ianuarie din perspectiva mea istorică”, a fost lansată oficial în şcoli şi în licee, iar lucrările sunt aşteptate până în data de 24 ianuarie.
„Prin acest concurs, dorim să încurajăm gândirea creativă și capacitatea de sinteză a tinerilor în vederea întocmirii unor eseuri istorice originale, având ca subiect semnificația zilei de 24 ianuarie 1859”, au transmis reprezentanţii muzeului.
Eseurile trebuie să conțină maxim două pagini, redactate la calculator (Times New Roman, font 12, la 1,5 rânduri şi aliniere Justify). La finalul lucrărilor tinerii sunt rugați să își scrie numele complet, vârsta, clasa, școala, localitatea, respectiv județul de unde provin. Lucrările vor fi trimise pe adresa de mail pedagogiemuzeala@mtariicrisurilor.ro, până în data de 24 ianuarie 2022.
O comisie formată din specialiști ai muzeului va juriza eseurile, iar rezultatele pentru fiecare secțiune vor fi anunțate pe pagina de Facebook a instituției.
Vor fi acordate două premii, unul pentru gimnaziu, celălalt pentru liceu, constând în cărți și o vizită gratuită la Muzeul Țării Crișurilor.
Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este Lavinia Ungureanu, muzeograf Relații Publice și Expoziții. Aceasta poate fi contactată la numărl de telefon 0259/706-101, de luni până vineri, între orele 10.00-14.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.