Comparativ cu anul trecut, când în prima zi de înscriere la Universitatea din Oradea se înscriseseră 67 de absolvenţi, luni, în prima zi de înscriere, s-au înscris 251 de absolvenţi pentru studiile de licenţă şi 33 pentru masterat. Cei mai mulţi s-au înscris la Medicină şi Farmacie, Ştiinţe Socio-Umane, Ştiinţe Economice şi Drept.

Încă de la prima oră, ieri, în faţa sălii M2 de la primul etaj al Facultăţii de Medicină aşteptau să se înscrie aproximativ 30 de absolvenţi. "Am preferat să mă înscriu în primele zile pentru că voi pleca din Oradea până la susţinerea examenului", a spus Cristina, o absolventă din Oradea, care în nici 20 de minute a finalizat înregistrarea dosarului. Pentru a facilita înscrierile, la Medicină se puteau plăti taxele în aceeaşi sală în care se completa dosarul, candidaţii având la dispoziţie şi un xerox pentru a copia acte. Cei care s-au înscris au avut de completat doar două fişe, dosarele fiind verificate apoi de reprezentanţii facultăţii. "Ieri a fost foarte aglomerat şi sperăm ca absolvenţii să vină la fel de mulţi şi în zilele următoare", a spus unul dintre cadrele didactice care se ocupau de verificarea dosarelor. Afirmaţia a fost completată de cifrele postate ulterior pe site-ul Universităţii din Oradea. Comparativ cu anul trecut, când în prima zi se înscriseseră 67 de absolvenţi, anul acesta, în prima zi, s-au înscris 251 de absolvenţi pentru studiile de licenţă şi 33 pentru masterat. Cei mai mulţi, 68, s-au înscris la Medicină şi Farmacie, urmând Ştiinţele Socio-Umane, unde şi-au depus dosarele 31 de absolvenţi şi Ştiinţele Economice şi Dreptul, unde s-au înscris câte 20 de candidaţi. Aşa cum era de aşteptat, cei mai puţini candidaţi s-au înscris la Arte (4), la Teologie (5) şi la Construcţii şi Arhitectură (7). Absolvenţii de liceu care au luat bacalaureatul se mai pot înscrie la facultăţile Universităţii din Oradea până pe 27 iulie.