Eco-şcoala, un program ideal pentru un mediu mai bun, are ca punct de plecare ideea implicării elevilor în rezolvarea problemelor locale de mediu. Proiectul urmăreşte ca acest program să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a elevilor în privinţa problemelor de mediu şi a elementelor dezvoltării durabile, prin studiu în clasă şi acţiuni concrete în cadrul şcolii şi comunităţii.
În România, programul Eco-şcoala a debutat în anul 1999, cu doar cinci şcoli pilot, sub coordonarea Centrului Carpato-Dunărean de Geoecologie (CCDG) în calitate de membru asociat FEE. Recent, la Bucureşti a avut loc Conferinţa Naţională anuală a CCDG, prilej cu care au fost înmânate distincţiile şi diplomele ce atestă calitatea de eco-şcoală acelor unităţi de învăţământ care au îndeplinit criteriile de evaluare după o monitorizare timp de 2 ani. Pe plan naţional s-au înscris în acest program 341 de şcoli, reuşind până în prezent să obţină acest onorant titlu doar 208. Printre acestea, şi unităţile de învăţământ bihorene Şcoala "Avram Iancu" şi Liceul "Lucian Blaga", din Oradea, Şcoala "Constantin Şerban", din Aleşd, Liceul din Vadu Crişului şi Grădiniţa nr. 27 din Oradea. Înscrisă în program în anul 2007, Şcoala "Constantin Şerban" din Aleşd a urmat şapte paşi spre eco-şcoală. Programul de activităţi ca bază a documentaţiei a cuprins acţiuni diverse, de la curăţenia şcolii şi împrejurimilor la plantări de pomi, confecţionarea de căsuţe pentru păsări, activităţi de ecologizare în oraş şi locuri de agrement, marcarea prin referate şi acţiuni a zilelor din calendarul eco etc. Sub directa şi atenta îndrumare a d-nei prof. Alina Buzle, directoarea şcolii, şi a prof. Monica Barabaş, preşedinta Comitetului de organizare, a fost antrenat întregul efectiv de elevi şi cadre didactice, care au răspuns pozitiv la îndeplinirea obiectivelor stabilite. În urma evaluării la vedere a activităţilor din calendar, de către o comisie a CCDG, în luna septembrie, s-a primit "undă verde" pentru obţinerea Steagului Verde, intrat în posesia şcolii cu ocazia Conferinţei Naţionale. Titlul obţinut onorează şi obligă. Timp de 2 ani, pe baza unui alt plan de activităţi şi acţiuni, trebuie reconfirmat titlul de eco-şcoală şi deţinerea Steagului Verde. Proiectul noului program conţine activităţi interesante, printre care înfiinţarea unei patrule eco, confecţionarea unor echipamente specifice, confecţionarea şi împărţirea în oraş a unor fluturaşi cu sloganuri eco, iniţierea unei acţiuni de voluntariat - "Este şi oraşul meu", antrenând în această mişcare ecologică toate forţele locale, contribuind în acelaşi timp la educaţia pentru mediu a comunităţii şcolare şi locale.