Aproape cinci mii de elevi sunt aşteptaţi să susţină examenul, în Bihor - Începe Evaluarea Naţională
În perioada 25-28 iunie 2024 se desfășoară probele scrise în cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a 2023-2024. La nivelul județului Bihor sunt constituite 41 de centre de examen și un centru de evaluare cu o subcomisie.
Potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean, au fost înscriși în clasa a VIII-a la nivelul județului Bihor, în anul școlar 2023-2024, 5.411 elevi, dintre care participă la Evaluarea Națională 4.824. Diferența o reprezintă elevii din învățământul special, respectiv cei care optează pentru învățământul profesional de stat și dual, respectiv cei care nu au absolvit clasa a VIII-a. La nivelul Comisiei Județene de Organizare a Evaluării Naționale au fost depuse până în prezent 41 de solicitări în vederea susținerii probelor în condiții speciale conform reglementărilor în vigoare. Centrele de examen și cele de evaluare au fost pregătite și dotate corespunzător pentru a se asigura condiții optime tuturor candidaților. Probele din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a se vor desfășura după următorul calendar: marți, 25 iunie – Limba și literatura românã, proba scrisă; joi, 27 iunie – Matematicã, proba scrisă; vineri, 28 iunie – Limba și literatura maternã, proba scrisă. Primele rezultate se vor afișa pe data de 3 iulie până la ora 14.00, iar rezultatele finale pe data de 9 iulie. Comunicarea rezultatelor obținute la examenul de evaluare națională se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia. Probele pentru examenul de Evaluare Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a încep la ora 9.00. Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise. Timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă este de 120 de minute și începe după completarea casetei de identificare. La expirarea celor două ore acordate pentru redactarea lucrării scrise, elevii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depășirea timpului stabilit. Trei elevi rămân în sală până la scanarea ultimei lucrări. Colțul lucrării conținând datele personale ale elevului nu se închide și nu se lipește, secretizarea urmând să fie realizată în platforma destinată evaluării digitalizate după încărcarea acesteia. La Evaluarea Națională 2024 toate lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată.
Profesorii asistenţi scanează lucrarea în prezenţa elevilor și o verifică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.