La muzeu, în perioada 23-24 iulie, va avea loc activitatea de educație muzeală „Țestoasa și prietenii săi de la Vivariu”, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani.

În cadrul programului estival „Tipografia de idei | #hailamuzeu”, ediția a III-a, va avea loc activitatea de educație muzeală „Țestoasa și prietenii săi de la Vivariu”. Aceasta este destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani și va avea loc în perioada 23-24 iulie, de la orele 10.00, 11.45 și 13.30, la Muzeul Țării Crișurilor.

Cu acest prilej, copiii își vor îmbogăți cunoștințele cu informații noi și interesante referitoare la broscuțele țestoase, vor afla detalii despre țestoasele de uscat și de apă din România și vor avea ocazia să analizeze carapacea unui exemplar. De asemenea, participanții vor realiza și o broască țestoasă din hârtie pe care apoi o vor lua acasă și vor face o vizită la Vivariu.

Activitatea este organizată și susținută de Gabriela Lobonț și Adina Pop, muzeografe la Secția de Științele Naturii și Muzee Memoriale și va avea loc cu un grup de cel puțin zece participanți.

Taxă atelier este 20 lei/copil, iar programările se pot face la tel. 0742/793289, ultima zi de înscriere fiind 21 iulie.

Activitatea este organizată de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.