Este al doilea an consecutiv în care Consiliul Elevilor de la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" din Oradea a pregătit pentru cei mai noi colegi ai lor un program special, menit să înlocuiască tradiţionalul Bal al bobocilor, organizat în fiecare şcoală.

Elevii şi profesorii unităţii de învăţământ au dorit să iasă din tiparele celorlalte şcoli, care periodic organizează cunoscutele spectacole pentru noii sosiţi. Motivul pentru care lăzăriştii au transformat tradiţionalul Bal al bobocilor într-un carnaval, şi nu unul oarecare, ci în unul al dragostei, a fost acela de a promova activităţile desfăşurate în interiorul instituţiei. Organizatorii sunt de părere că la balurile organizate în cluburi, baruri sau discoteci vin şi alte persoane decât elevii liceului, iar fumatul şi consumul băuturilor alcoolice fac practic parte din program. Tocmai de aceea, Carnavalul dragostei s-a desfăşurat în Sala Festivă a Liceului Teoretic "Aurel Lazăr". Cele patru perechi de boboci înscrise în competiţie au avut sarcina să treacă de trei probe, pentru a scoate în evidenţă talentul, inventivitatea şi imaginaţia elevilor din clasele a IX-a. Perechile de îndrăgostiţi s-au întrecut la proba de dans pe ritmuri muzicale dintre cele mai diverse, în proba de ghicitori şi una de mimă. Atracţia serii a constat în proba de prezentare, în care liceenii au ales câte o poveste pe care au interpretat-o într-o manieră proprie, stârnind admiraţia profesorilor, dar şi zâmbetul directorului Ioan Micu. După ce şi-au demonstrat talentul, inventivitatea şi spiritul de iniţiativă, la finalul carnavalului, juriul a decis ca locul I să fie acordat perechii din clasa a IX-a B. Pe poziţia a doua s-au clasat bobocii din clasa a IX-a A, iar locul trei i-a revenit perechii din clasa a IX-a D. Premiul de popularitate a fost acordat celor din a IX-a C.