Copiii grupei mari B de la grădinița Allegria și-au dat întâlnire, în acest an, în sala mare de eveninmente de la Era Shopping Park, pentru a veni în întâmpinarea lui Moș Crăciun, oferindu-le spectatorilor un mic moment artistic. 

Sala s-a umplut foarte repede de părinți, bunici, mătuși și unchi, precum și de alți susținători și prieteni ai copiilor, care au venit cu drag să îi urmărească pe micuții colindători. Fericiți și uimiți oarecum de costumația lor – haine populare – micuții se îmbrățișau de parcă nu s-ar fi văzut de multă vreme. După ce și-au făcut intrarea pe scenă, în ropotele de aplauze ale spectatorilor, evenimentul a luat startul cu dansuri populare coregrafiate de instructorul de dans al copiilor, Andrei Culda. Apoi, sub îndrumarea profesoarelor în educația timpurie, Teodora Negruț și Cristina Gore, copiii au recitat poezii și au cântat cântecele specifice Crăciunului. Micuții au pornit „a colinda” îmbrăcați în hăinuțe populare, fiecare având câte o straiță, care la finalul evenimentului a fost umplută cu mere și cozonaci. Aliniați în semicerc, fiecare copil a recitat câte o strofă la microfon, marea noutate și amuzamentul momentului pentru ei în acest eveniment. Apoi, bineînțeles, a sosit și Moșul cu tolba sa burdușită de cadouri, ocupându-și locul pe tronul său roșu. După un scurt moment haios rostit de Moș, acesta i-a chemat pe fiecare copil cuminte în parte pentru a-i oferi cadoul mult așteptat. Bucuria și fericirea se vedea pe chipul tuturor copiilor, moment imortalizat în fotografia cu Moșul. A fost o serbare și o seară de neuitat, care va rămâne o amintire plăcută sub cupola anilor atât în inimile copiilor, cât și ale părinților acestora, mândri de „colindătorii” lor.