„Stigăt de deznădejde şi avertisment pentru omenire să fie pururi acest loc". Acesta a fost mesajul pe care grupul de elevi şi cadre didactice din Marghita şi Oradea l-au avut în minte în urma vizitei pe care au realizat-o la Auschwitz, Polonia, cel mai mare lagăr de exterminare nazist.

Excursia a fost organizată la sfârşitul săptămânii trecute, în coordonarea prof. Anca Gabor, secondată de profesorii Luminţa Durnea, Cosmin Durnea de la Grup Şcolar Agricol „Horea" şi învăţătoarea Adriana Puie, de la CN „Iosif Vulcan" Oradea. Excursia a reunit elevi din mai multe Şcoli din judeţ, atât de la GRA „Horea" cât şi de la CN „O. Goga" Marghita, Liceul de Artă Oradea sau CN „Samuil Vulcan" Beiuş. Excursia a debutat cu vizitarea salinei din oraşul Wielczka, cea mai veche salină din Europa după informaţiile ghidului, după care ziua de sâmbătă a continuat cu vizitarea centrului Cracoviei şi a Castelului Wavel. Duminică, 20 noiembrie, întregul grup s-a deplasat la Auschwitz, unde excursioniştii „au  avut parte de o experienţă marcantă provocată de descoperirea unor imagini şi a unor informaţii cutremurătoare despre suferinţa evreilor în lagărele naziste din perioada 1941-1945", a relatat profesoara Anca Gabor. Prezenţa în acel loc al durerii a reprezentat o lecţie de istorie „pe viu", care a contribuit la formarea unor atitudini antidiscriminatorii, ajutându-i pe elevi să înţeleagă importanţa cunoaşterii istoriei ca factor decisiv în evitarea repetării unor astfel de evenimente în evoluţia omenirii. De altfel, întreaga vizită în fostul lagăr s-a desfăşurat sub imperiul unui citat aparţinând lui George Santayana şi postat în sala de expoziţie de la Auschwitz: „Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete."