Autorizaţie în baza declaraţiei pe proprie răspundere
Reprezentanţii unităţilor şcolare pot primi autorizaţie sanitară de funcţionare în baza declaraţiei pe proprie răspundere. Astfel, începând cu această lună, directorii instituţiilor de învăţământ îşi pot depune la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor documentaţia necesară în vederea obţinerii autorizaţiei, fiind obligaţi să facă şi dovadă finanţării măsurilor sanitare specificate în acte.
Potrivit datelor furnizate de către DSP şi în urma controalelor efectuate de inspectorii instituţiei sanitare, până la data de 1 august a.c. au fost verificate 1.311 unităţi şcolare din întreg judeţul. Cifrele arată că, în momentul de faţă, din totalul şcolilor aflate în evidenţă, doar 513 deţin autorizaţie, din care 316 sunt în mediul urban, iar restul de 795 nu întrunesc condiţiile optime de funcţionare. "DSP şi Inspectoralul Şcolar Judeţean au colaborat foarte bine, tocmai de aceea noi i-am anunţat de schimbările apărute. Practic, procedura nu este mai complicată, deoarece în continuare vor exista controale din partea instituţiei sanitare, noutatea constă în faptul că directorii de şcoli sunt obligaţi, acum, să dovedească finanţarea lucrărilor necesare pentru obţinerea autorizaţiei", ne-a explicat dr. Călin Sonea, din partea DSP. Medicul a mai precizat că, până în prezent, niciun director nu şi-a depus actele în vederea obţinerii autorizaţie, însă, mai spune acesta, fiecare declaraţie semnată presupune verificarea tuturor măsurilor sanitare specificate de reprezentanţii unităţilor şcolare în documentaţie. "Dacă, în urma investigaţiilor efectuate de DSP, reiese că directorii nu au respectat condiţiile pe care singuri şi le-au impus, în termen de 30 de zile sunt obligaţi să remedieze situaţia, iar în caz contrar vor fi sacţionaţi", a mai adăugat Sonea. Potrivit unui ordin al ministrului Sănătăţii, încă de la începutul acestei luni, unităţile şcolare vor fi autorizate de direcţiile de sănătate publică pe baza declaraţiei pe proprie răspundere şi prezentarea documentaţiei doveditoare a sursei de finanţare a derulării planului de conformare, acolo unde este cazul. Ordinul reglementează "într-un mod echitabil" procedurile de autorizare sanitară a unităţilor de învăţământ şi "responsabilizează atât conducerea şcolilor, cât şi autorităţile locale", informează reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. În acelaşi ordin se arată că unităţile şcolare vor fi autorizate de către autorităţile de sănătate publică competente pe baza declaraţiei pe proprie răspundere cu sau fără plan de conformare şi prezentarea documentaţiei doveditoare a sursei de finanţare a derulării planului de conformare, acolo unde este cazul. În acest context, tot ce vor trebui să facă directorii şcolilor pentru a obţine autorizaţia sanitară este să anunţe că unităţile pe care le conduc sunt în regulă, din punct de vedere sanitar, fără a mai fi supuşi unei inspecţii de acest fel. "Autorizaţia pe propria răspundere presupune mai multă responsabilitate din partea factorilor implicaţi", ne-a precizat şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pîrcioagă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.