Bacalaureat 2023 - 67 de candidați au lipsit de la proba la alegere
În județul Bihor, la a treia probă scrisă a examenului național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie (proba la alegere a profilului și a specializării) au fost prezenți 3.303 candidați din 3.370 înscriși.
Dintre cei 3.303 candidați, 1.119 au susținut proba la biologie, 39 la chimie, 13 la economie, 6 la filosofie, 72 la fizică, 1.233 la geografie, 249 la informatică, 419 la logică și argumentare, 106 la psihologie, iar 47 la sociologie. Proba s-a desfășurat în 13 centre. Nu au participat 67 de candidați. Nu a fost eliminat niciun un candidat.
Ultima probă, cea la Limba și literatura maternă se desfășoară astăzi.
Primele rezultate de la probele scrise se vor afișa pe 3 iulie, până la ora 12.00, iar depunerea contestaţiilor se va putea face în aceeași zi, între 12.00 și 18.00. Rezultatele finale se vor afișa pe 7 iulie.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.