Rata de promovare în județul Bihor (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2020, este de 33,14%. Din sesiunea curentă, rata de promovare este de 36,96%, iar din sesiunile anterioare, 27,4%

În sesiunea august-septembrie 2020, au promovat 345 de candidați, dintr-un total de 1.041 candidați prezenți. Dintre aceștia, 231 candidați sunt din promoția curentă, iar 114 candidați sunt din promoțiile anterioare. 232 de candidați au absentat, iar 5 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.

Dintre cei care au promovat examenul, un singur candidat, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Oradea, a obținut media 10

„Precizăm că media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5. Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi”, se afirmă într-un comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afișate miercuri, 2 septembrie, în centrele de examen şi pe bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele au fost publicate prin anonimizare.

Contestațiile au putut fi depuse, atât în format fizic, cât și electronic, ieri, între 14.00 și 20.00.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.