Chiar dacă noua clădire a Bibliotecii Universităţii din Oradea nu este funcţională, iar studenţii vor putea consulta doar cărţile care sunt disponibile numai la sala de lectură, aceştia au posibilitatea ca pe parcursul acestui an universitar să acceseze în mod gratuit de pe butonul "biblioteci on-line" al site-ului Universităţii peste 1.800 de reviste de specialitate din toate domeniile de cercetare.

 

Studenţii vor putea utiliza aceste informaţii prin intermediul proiectului Acces Naţional Electronic la Literatura Ştiinţifică de Cercetare (ANELiS), ce este implementat de Institutul Naţional de Informare şi Documentare, fiind finanţat prin Fondul European de Dezvoltare. Prin proiectul ANELiS, studenţii au acces la peste 1.800 de reviste de specialitate în text integral. Cele mai multe reviste sunt cotate ISI şi sunt din domenii precum ştiinţele exacte, umaniste, tehnologie şi chiar medicină. Potrivit reprezentanţilor de la Biroul comunicare cu presa, Universitatea din Oradea va beneficia de acces online gratuit până la sfârşitul anului 2010 de respectiva bază informaţională ce are ca scop susţinerea activităţii de informare şi documentare necesară în vederea studiului şi cercetării.

"Atât studenţii, cât şi cadrele didactice pot accesa acest program în mod gratuit până la finalul acestui an doar în laboratoarele de informatică ale Universităţii, întrucât Universitatea din Oradea este singura instituţie de învăţământ superior din judeţul nostru care beneficiază de respectivul proiect implementat de Institutul Naţional de Informare şi Documentare", a precizat Florin Măduţa, informatician în cadrul Biroului de comunicare cu presa al Universităţii.

 

Până la finalizarea procesului de mutare a volumelor în noua clădire a Bibliotecii, studenţii vor putea împrumuta cărţile de care au nevoie pentru examene la sala de lectură din corpul vechi al clădirii, până la încheierea sesiunii, după care va fi şi aceasta închisă, urmând a fi mutată în noua bibliotecă.