Bratca - final de proiect - Au învăţat să bucătărească
Clubul Ecologic Transilvania cu sprijinul Primăriei Bratca a organizat în perioada decembrie 2011 - mai 2012 cursurile de formare profesională în meseriile de bucătar şi ospătar, pentru 33 de localnici, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă. Cursurile au cuprins pregătirea teoretică şi practică în pensiunile şi restaurantele din zonă.
Pe de altă parte, începând cu luna martie, 28 de întreprinzători (persoane fizice autorizate) din zona Beiuşului, care desfăşoară activităţi agricole în cadrul unor scheme de finanţare PNADR, au fost beneficiarii consultanţei fiscale gratuite acordate în cadrul aceluiaşi proiect. "Proiectul realizat de Clubul Ecologic Transilvania în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai, oferă oportunităţi de formare profesională în meseriile de bucătar şi barman-ospătar precum şi de dezvoltare a competenţelor legate de utilizarea computerelor pentru 240 de persoane ocupate în agricultura de subzistenţă din zona Munţilor Apuseni - judeţele Alba, Bihor şi Cluj. Proiectul mai cuprinde o campanie de promovare a culturii antreprenoriale în mediul rural, consiliere şi asistenţă pentru antreprenori şi suport acordat autorităţilor locale pentru elaborarea şi implementarea strategiilor integrate pentru diversificarea economiei locale", a precizat Dan-Gabriel Părăuan, purtător de cuvânt al Clubului Ecologic Transilvania. Clubul Ecologic Transilvania este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în 1992 având ca principal scop dezvoltarea durabilă a Munţilor Apuseni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.