Universitatea din Oradea nu are încă stabilit un buget sigur pe care să mizeze în anul 2008, ci doar un buget estimativ bazat pe sursele de finanţare. Astfel, au fost luate în calcul subvenţia de la bugetul de stat şi sursele proprii de finanţare, iar prima cifră estimativă a bugetului arată că instituţia va beneficia de un buget de 106 milioane de lei. Conform conducerii Universităţii încă se mai lucrează la bugetul estimat, iar tuturor departamentelor şi facultăţilor li s-a cerut să îşi întocească necesarul de fonduri pentru acest an, ţinându-se cont de fondurile pentru asigurarea salariilor şi a dotărilor cu echipament. "Finanţarea de bază pe care mizăm din partea ministerului se ridică la aproximativ 45 de milioane de lei, restul fiind din surse proprii de finanţare, la care se adaugă finanţarea pentru lucrările pe care le desfăşurăm la construcţia căminelor studenţeşti şi a bibliotecii", ne-a declarat Cornel Antal, rectorul Universităţii din Oradea. Conform afirmaţiilor acestuia, bugetul final pe care va miza instituţia va fi cunoscut de abia după ce ministerul va anunţa alocaţia bugetară pentru studenţii în regim fără taxă, de care depinde subvenţia de la bugetul de stat, care urmează să fie anunţată în luna martie. Rectorul mai anunţă că priorităţile pentru acest an, pe lângă obligaţiile salariale faţă de personal, sunt dotările cu echipament, reparaţiile şi modernizarea bazei materiale şi finalizarea investiţiilor demarate la construirea căminelor şi bibliotecii.