Burse private pentru elevi şi studenţi
Pe lângă faptul că sunt mici, bursele acordate de stat mai sunt şi greu de obţinut. Printr-un act normativ intrat recent în vigoare, elevii şi studenţii pot beneficia de burse private. Prin bursa privată o persoană fizică sau o persoană juridică poate sponsoriza, după caz, un elev, student, doctorand sau care urmează un program de pregătire postuniversitară într-o instituţie de învăţământ superior acreditată.
Bani pe bază de contract
Legea reglementează clauzele contractuale pe care trebuie să le cuprindă acest contract, modul în care beneficiarul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile de studiu, precum şi celelalte condiţii în care se oferă bursa. Cuantumul bursei private se stabileşte la încheierea contractului şi se poate modifica ulterior numai prin act adiţional la acesta. Potrivit acestei legi, contractul poate conţine clauze prin care să se stabilească obligaţia beneficiarului de a lucra după finalizarea studiilor, prin angajare, pe o anumită perioadă, pentru persoana juridică sau fizică de la care primeşte bursa privată, dar numai pe un post corespunzător studiilor absolvite, însă pe perioada acordării bursei private se interzice ca beneficiarul să lucreze pentru cel care acordă bursa sau pentru altă persoană juridică sau fizică desemnată de acesta. Beneficiarul bursei are obligaţia de a prezenta contractul, în vederea avizării, la unitatea de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea. Bursa privată poate fi acordată pe întreaga durată a studiilor sau pe o perioadă mai scurtă de timp, stabilită prin contract. De asemenea, cuantumul lunar al bursei private trebuie să acopere cel puţin masa, cazarea şi cheltuielile de întreţinere, fără a se situa sub nivelul salariului minim pe economie.
Impozit mai mic pentru sponsori
Sumele acordate sunt deductibile fiscal, în condiţiile legii. Persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, acordate pentru burse, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: se încadrează în limita cotei de 3% din cifra de afaceri şi nu depăşesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat. Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente pot acorda burse private în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată conform art. 49 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, în timp ce ceilalţi contribuabili pot acorda burse private în limita a 1% din impozitul pe venitul anual. Bursa privată nu poate fi acordată rudelor sau afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv. Bursa privată nu se impozitează.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.