C.N. "Octavian Goga", Marghita - Elevii au pornit în căutarea lui Moş Crăciun
Proiectul educativ "Cu Moş Crăciun în jurul lumii", demarat la Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Marghita încă de anul trecut, a avut un impact atât de mare asupra elevilor şi profesorilor, încât a devenit, se pare, o adevărată tradiţie.
Astfel, elevii împreună cu profesorii au stabilit ca în ultima zi de şcoală a lunii decembrie, cu mic, cu mare, de la clasa a V-a până la a XII-a, şcolari şi liceeni, să pornească imaginar în căutarea lui Moş Crăciun prin toată lumea. Fiecare clasă înscrisă, împreună cu dirigintele sau cu un profesor coordonator, trebuia să reprezinte o ţară cu tot ce are ea specific de Crăciun. "Fiecare sală de clasă s-a transformat în câte un colţişor de ţară, elevii reuşind atât de bine să redea tradiţiile şi obiceiurile locului încât nu puteai să nu te laşi purtat cu gândul şi cu sufletul în ţara respectivă. De la decoruri până la vestimentaţie sau meniuri tradiţionale, momentele artistice, toate au fost impresionante", a precizat profesoara Simona Stoianovici. La final, juriul format din directorul Marcel Emil Sas, directorul adjunct Simona Sarca, directorul adjunct Nagy Gabriella, consilierul educativ Margareta Pop, profesoara Veres Ioana, precum şi reprezentanta Consiliului Elevilor, Cristina Iuhas, a avut o misiune dificilă în a-i premia pe elevi, pentru că toţi ar fi meritat premiul întâi. Astfel, premiile s-au acordat pe secţiuni şi categorii. La secţiunea vestimentaţie, locul I a fost obţinut de elevii clasei a V-a A, pentru cel mai frumos brad premiul întâi a fost acordat claselor a XI-a D şi a V-a B. La secţiunea cel mai frumos decor, locul I a fost adjudecat elevilor clasei a XI-a A, în timp ce premiul de originalitate a fost acordat clasei a IX-a A, în vreme ce pentru cel mai bun moment artistic locul I a fost câştigat de şcolarii din a VI-a A. La categoria meniu tradiţional pe primul loc au fost desemnaţi elevii clasei a XI-a C.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.