Cadrele didactice cu nervii la pământ vor rămâne cu catedrele în aer
Sunetul de clopoţel, precedat de... ciocănel
inisterul Sănătăţii şi cel al Educaţiei şi Cercetării au stabilit o nouă listă privind bolile psihice incompatibile cu funcţia didactică. Dacă la controlul periodic efectuat înainte de începerea anului şcolar, vor fi depistaţi dascăli care suferă de una din afecţiunile care se află pe lista repectivă, aceştia nu-şi vor mai putea desfăşura activitatea didactică. Ministrul Educaţiei a declarat, recent, că, potrivit noii decizii a celor două ministere, întreruperea activităţii didactice poate fi temporară sau definitivă, în funcţie de gravitatea şi stadiul bolii.
Amintim că, anul trecut, psihiatrii au blocat respectivul document, motivând că acesta a fost realizat de către neprofesionişti şi că ar leza unele drepturi ale dascălilor, în forma prezentată atunci. Medicii psihiatri din cadrul comisiilor de specialitate vor fi cei care vor stabili durata întreruperii activităţii cadrelor didactice.
Potrivit conducerii Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Oradea, acestei unităţi nu i-a parvenit deocamdată vreun act oficial cu privire la procedura prin care se va pune în aplicare decizia luată de cele două ministere. Personalul medical a refuzat, însă, să-şi exprime opinia cu privire la noua măsură dispusă de autorităţi.
Dacă organizaţia de apărare a drepturilor omului, Liga ProEuropa, este de părere că o astfel de listă nu este conformă cu legislaţia europeană, aplicarea acesteia putând da naştere unor abuzuri, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au altă opinie. Aceştia au afirmat că în alte ţări europene şi în SUA accesul la catedră al dascălilor se face pe baza unor liste similare.
Potrivit noului document, avizat de sindicatele din învăţământ şi de psihiatri, afecţiunile psihice incompatibile cu activitatea didactică sunt: suferinţele psihotice (schizofrenia, tulburarea schizotipală) cu evoluţie defectuală; tulburări delirante persistente, dacă interferează cu activitatea didactică; suferinţe afective (tulburare depresivă majoră, tulburare bipolară) în perioadele acute sau slab controlate de tratament, dar şi în evoluţia cronică; tulburări organice cu deteriorare medie sau severă a personalităţii; tulburări psihice cauzate de consumul de substanţe psihoactive, necontrolate prin tratament; tulburări severe şi stabile de personalitate (cu sau fără substrat organic) cu decompensări frecvente, care nu răspund la tratament; tulburări ale identităţii, preferinţei şi orientării sexuale; tulburări nevrotice (fobie-anxioase, obsesiv-compulsive) în forme severe, refractare la tratament, cu consecinţe importante asupra independenţei şi adaptării pacientului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.